Senatul TUIASI a decis: studenții de la licență vor face toate orele față în față, iar la masterat și doctorat o parte din activitate va putea fi desfășurată online

WhatsApp Image 2022-09-14 at 14.43.12

Senatul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași a validat propunerea Consiliului de Administrație cu privire la începerea noului an universitar: activitățile didactice în ciclul de licență se vor desfășura integral față în față, la masterat și doctorat fiind posibil ca o parte dintre activități să fie și online.

Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a actualizat criteriile de acreditare pentru domeniile de studiu de la toate universitățile din țară, permițând, într-un anumit procent, ca activitățile să se desfășoare și în mediul online, conform normelor interne aprobate de Senatele instituțiilor de învățământ superior. La TUIASI, pe lângă decizia de a continua integral, față în față, la ciclul de licență, Senatul a aprobat desfășurarea unor activități online la masterat și la doctorat, în funcție de necesități. În mod concret, la masterat, activitățile de predare se vor desfășura față în față, cu prezența studenților și a cadrelor didactice în universitate, în proporție de minimum 40%, în timp ce peste 65% dintre activitățile aplicative și de cercetare vor fi efectuate în același format. La doctorat, procentele sunt de 35%, respectiv 65%.

„Coroborând standardele ARACIS cu specificul universității noastre, care este tehnică, am propus Senatului ca activitățile didactice incluse în ciclul de licență să se desfășoare integral în sistem față în față. Pentru ciclurile de masterat și de doctorat vor putea exista activități online, în limitele stabilite de ARACIS”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

În mod concret, acesta a explicat că vor fi și unele excepții: profesorii din străinătate sau din țară vor putea ține cursuri online pentru diferite grupuri de studenți, în cadrul activității didactice. Sau cadrele didactice care sunt în concediu medical, nu se pot deplasa la universitate, dar vor și pot să își susțină cursurile online, vor avea această oportunitate. Însă la nivel de licență cursurile se vor desfășura, de principiu, față în față, respectând normele de protecție sanitară și recomandările Ministerului Sănătății pentru prevenirea răspândirii bolilor infectocontagioase.

„În toate situațiile, vom «exploata» ceea ce a adus «bun» sistemul online, în sensul că vom putea invita profesori de la alte universități să țină prelegeri, fără să fie prezenți fizic în universitatea noastră; colegii care sunt plecați oficial în mobilități interne sau internaționale vor putea să își desfășoare activitățile didactice online și, de asemenea, colegii care sunt în concediu medical, dacă afecțiunea respectivă le permite și ei doresc continuarea acestor activități pe perioada concediului. Însă toate aceste cazuri vor fi propuse de conducerile facultăților spre aprobare de către conducerea universității, cu respectarea strictă a ponderilor maxime specifice de activități online conform normativelor ARACIS”, a completat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

Indiferent de ciclul de studiu, activitățile de laborator care includ utilizarea de echipamente experimentale se va realiza doar față în față, în timp ce profesorii pot oferi consultanțe în sistem online. Conform metodologiei aprobate de Senatul TUIASI, activitățile de evaluare continuă, pe parcursul anului, dar și cele de tip examen scris se vor realiza exclusiv față în față.