Senatul a aprobat contractul de finanțare pentru Spitalul Regional de Urgență Iași

spitalul regionald e urgenta

Senatul, în calitate de cameră decizională a aprobat Legea de aprobare a contractului de finanțare pentru Spitalul Regional de Urgență Iasi, în valoare de 250 milioane euro, a anunțat city managerul Iașului, Petru Movilă.

Ministerul Sănătății și Primăria Municipiului Iași se vor ocupa de demersurile înfințării noii unități medicale.

„Ministerul Sănătății este desemnat responsabil cu implementarea acestui proiect. Primăria Municipiului Iași are responsabilitatea finanțării și realizarii căilor de acces și a utilităților corespunzatoare-apă, canal, gaz și energie electrică, precum și alte avize și autorizații necesare acestui proiect foarte important.”, a transmis Petru Movilă.

Conform estimărilor, construcția efectivă va începe în 2023. Potrivit declarațiilor primarului Mihai Chirica, cel mai mare spital din Moldova va fi gata în 2026. Acesta va fi amplasat în zona Moara de Vânt și va deservi bolnavii din Nord-Estul României. 

Studiul de fezabilitate al Spitalului Regional de Urgență de la Iași a fost finalizat și prezentat pe 26 februarie 2019. Atribuirea contractului pentru proiectarea lucrarilor a fost amânat de 4 ori până acum, noul termen fiind pe 31 decembrie 2021.

Unitatea spitalicească va avea 850 de paturi, dintre care 776 pentru îngrijire medicală acută şi 74 pentru îngrijirea critică.