Senatul a adoptat iniţiativa legislativă a USR care introduce obligativitatea implementării sistemelor online de plăţi în toate instituţiile publice

plata online

foto: bitrix24

Senatul a adoptat iniţiativa legislativă a USR care impune obligativitatea ca instituţiile publice şi companiile aferente care încasează impozite, taxe şi amenzi precum şi alte obligaţii de plată să accepte plata cu card şi online. În cazul în care nu se confromează în maximum 6 luni, vor fi sancțioane

88 de senatori au votat pentru, unul împotrivă, iar 37 s-au abținut. Urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este cameră decizională.

„Legea este, incontestabil, benefică românilor, pe care îi scuteşte de stat la cozi la ghişee. Voi urmări traseul legii în Camera Deputaţilor şi sper să aibă un parcurs pozitiv, aşa cum o merită”, a declarat deputatul USR PLUS, Viorel Băltăreţu

„Aceasta este o măsură simplă, dar cu avantaje incontestabile pentru români, care află uşor ce taxe au de plătit accesând informaţiile de pe platformă 24 ore/zi, 7 zile din 7, nu mai trebuie să se deplaseze la ghişeu, plătesc cu cardul printr-un simplu click. Datele statistice ne arată că România ocupă ultimul loc între statele Uniunii Europene la capitolul servicii publice digitale.”, a declarat senatorul USR Claudiu Mureşan, preşedintele Comisiei de buget, finanţe şi piaţă de capital, a argumentat că „măsura forţează sistemul de stat să se adapteze vremurilor pe care le trăim”.

Comisia pentru buget, finanţe şi piaţă de capital a amânat de trei ori emiterea unui raport pentru această iniţiativă datorită interesului manifestat de reprezentanţii instituţiilor, ONG-urilor şi a cetăţenilor obişnuiţi, dar şi dorinţa altor senatori de a participa cu amendamente la forma finală, mai transmite USR.