Seful Biroului Vamal de Frontiera Iasi a fost plasat in arest la domiciliu

Bolohan

Judecatorii ieseni au respins propunerea procurorilor DNA de arest preventiv pentru Danut Bolohan, seful Biroului Vamal de Frontiera Iasi. In schimb, au dispus plasarea acestuia in arest la domiciliu. Ceilalti 3 functionari vamali implicati in acest dosar au primit aceeasi pedeapsa.

Potrivit DNA, din luna ianuarie si pana in prezent, funcționari din cadrul Biroului Vamal de Frontieră din municipiul Iași, în schimbul primirii unor sume de bani, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu pentru a favoriza o serie de societăți comerciale care importă produse textile din Turcia.

Prin intermediul acestor societăți comerciale ar fi fost importate articole de vestimentație, îmbrăcăminte și încălțăminte tip sport și parfumuri contrafăcute, bunurile fiind transportate cu autocamioanele înmatriculate pe numele societăților comerciale respective, precum și cu autovehicule tip cap tractor și semiremorcă înmatriculate în Turcia, Polonia sau Slovacia.

Prin modul de acțiune, functionarii vamali ar fi creat condițiile în care administratorii societăților comerciale să eludeze plata taxelor vamale în sensul în care, valorile declarate în vamă să fie mai mici decât cele reale, iar controlul mărfurilor importate să fie formal sau inexistent (controlul se făcea doar pe documente, fără verificarea efectivă a mărfurilor).

Ar fi existat situații în care erau prezentate documente comerciale/vamale de import, respectiv facturi externe (invoice – uri), false atât sub aspectul naturii bunurilor importate (pentru a disimula faptul că produsele respective sunt contrafăcute), cât și sub aspectul prețului declarat în vamă (pentru a se diminua valoarea taxelor vamale ce trebuie plătite de către importator). Mărfurile astfel importate ar fi fost valorificate în centre comerciale sau magazine de profil din județele Iași, Suceava, Botoșani, Ilfov, Sibiu, Arad, Ialomița și municipiul București.

„Taxa” ce ar fi fost cerută pentru fiecare autocamion intrat in vamă ar fi fost de aproximativ 300 de dolari. S-a estimat un prejudiciu de 11,6 milioane de eurola bugetul de stat provenit din neplata corespunzătoare a taxelor vamale.

Procurorii sustin ca, Danut Bolohan beneficiind și de ajutorul unei functionare, ar fi pretins și primit de la mai mulți oameni de afaceri, printre care și omul de afaceri retinut, suma totală de 24.500 dolari.

De asemenea, seful Biroului Vamal de Frontiera Iasi ar fi pretins și primit de la doi subalterni foloase patrimoniale constand în sume de bani și alte produse, pentru a fi programați de serviciu în intervalele orare în care în vamă ajungeau mijloacele de transport ce aparțineau societăților comerciale cercetate în cauză.