Sediul nou al Operei din Iași rămâne blocat
Construcția noului sediu al Operei Naționale Române din Iași, evaluată la aproximativ 80 de milioane de euro, este blocată din cauza întârzierilor administrative și a birocrației legate de avizele necesare. Deși proiectul este pregătit de câțiva ani, autoritățile nu au făcut pașii necesari pentru demararea lucrărilor. În paralel, finanțarea rămâne neclară, iar sumele promise prin împrumuturi europene și contribuția statului nu sunt încă confirmate.
Proiectul construirii unui nou sediu pentru Opera Națională Română din Iași, estimat la aproximativ 80 de milioane de euro, întâmpină blocaje serioase. Deși terenul din Copou a fost predat Ministerului Culturii încă din 2024, autoritățile nu au mai facut niciun anunt legat de construirea acestui edificiu. Zona în care va fi ridicată clădirea, în curtea Apavital Iași, este inclusă într-un spațiu protejat și este catalogată drept „parc dendrologic”, cu peste 70 de specii de arbori. Orice tăiere de arbori necesită un aviz special de la Academia Română. Deși Ministerul Culturii vorbește despre un edificiu impunător și complex, niciun pas nu a fost făcut pentru obținerea aprobărilor privind arborii monument din Copou. Costul total al clădirii, estimat la circa 80 de milioane de euro, va fi acoperit printr-un împrumut contractat de Ministerul Culturii pentru mai multe proiecte culturale din România.
Andrei Fermesanu, director Opera Iasi
„Tot ce ține de Opera Națională Română din Iași, note de fundamentare, temă de proiectare, toate celelalte documentații spre Puz, spre certificat de urbanism, sunt înainteate conform calendarului. Nu opera din Iași este beneficiarul, dar opera din Iași nu face Puz-uri, nu semnează contracte, ci, sigur, răspunde cerințele pe care autoritățile administrative, (instituționale, le adresează.”
Referitor la finanțare, directorul Operei spune că nu se așteaptă la sume mari în acest an, dar speră ca instituția ieșeană să primească fonduri comparabile cu cele alocate operelor din Cluj și Timișoara.
Andrei Fermesanu, director Opera Iasi
„Nu mă aștept la o abundență în acest an. Sper doar și militez pentru asta ca Opera Națională Română din Iași să primească aceleași sume pe care le primesc opere omoloage din țară, și mă refer aici, la Cluj, la Timișoara.”
Anul trecut se vorbea despre posibilitatea ca România să primească 140 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, ca parte a unui împrumut aprobat de Guvern. Acești bani ar urma să acopere aproximativ jumătate din costul total al proiectelor, destinați restaurării monumentelor istorice și construirii unor noi spații culturale. Cealaltă jumătate a finanțării ar urma să fie asigurată de România. Până în prezent, nu există însă certitudini privind alocarea efectivă a acestor fonduri. Proiectul vizează 14 obiective de investiții de importanță națională și europeană și este estimat să se deruleze pe o perioadă de aproximativ 9 ani.