Secția ATI a Spitalului Județean Suceava, la jumătate din capacitate

spital clinic de urgenta

In Spitalul Judetean de Urgenta Suceava doar jumatate din capacitatea Sectiei ATI dedicate pacientilor COVID, care are 20 de paturi, este ocupata, iar dintre cei zece pacienti cinci sunt ventilati mecanic.


Pe terapia COVID sunt disponibile 12 ventilatoare, iar la non-Covid 24 aparate. La nevoie acestea pot fi transferate. Reprezentantii SJU Suceava, au precizat ca, in functie de situatia epidemiologica si efectivul de personal specializat, in cazul in care se va solicita transferul la Suceava de pacienti COVID, din alte unitari sanitare care nu mai fac fata numarului de cazuri, se acorda acorda tot sprijinul necesar.

Unitatea ATI de la Secţia de Boli infecţioase a SJU mai dispune de 12 paturi. De la inceputul lunii iulie,la unitatea medicala, nu s-a mai inregistrat niciun cadru medical infectat cu noul coronavirus.