Se caută un nume pentru un nou zimbrișor , născut în Parcul Natural Vânători Neamț
Un nou pui de zimbru s-a născut în țarcul de aclimatizare al Parcului Natural Vânători Neamț, iar publicul este invitat, ca în fiecare an din 2013 încoace, să îi aleagă numele. Concursul „Se caută un nume” a ajuns la cea de-a XIII-a ediție și este deja o frumoasă tradiție a comunității iubitorilor de natură și faună sălbatică.
Până acum, 15 zimbrișori au primit nume prin acest concurs: 8 masculi și 7 femele, toate începând cu particula „Ro”, în semn de apartenență la România, dar și ca simbol al identității acestui animal emblematic pentru Carpați. Printre numele alese de-a lungul anilor se numără Românașul, Rovin, Robur, Romașcan, Ronică, Rovan, Roborn, Roberto și Rodnicu, Rozana, Rolinne, Roemi, Roltea, Rovidenia, Roleny și Rosina.
Anul acesta, este rândul unei femele să primească un nume, iar provocarea lansată de Administrația Parcului este clară: găsiți un nume frumos, cu „Ro” la început, dar care să nu fi fost folosit deja. Participanții pot propune un nume nou sau pot vota dintre cele deja înscrise pe platforma online: pollunit.com/polls/se_cauta_un_nume_2025. Termenul limită pentru propuneri și voturi este 10 august 2025, ora 20:00.
Câștigătorul – adică persoana care propune numele care va primi cele mai multe voturi – va fi premiat în cadrul Zilei Zimbrului, eveniment ce se va desfășura pe 14 august 2025, în incinta Parcului Natural Vânători Neamț, o sărbătoare dedicată conservării acestei specii impresionante și conectării publicului cu natura autentică a Ținutului Zimbrului.