Scriitorul Cornel George Popa, despre vizita la Iași: „Hectare și hectare de liniște și frumusețe”
Născut în Iași, dar stabilit de trei decenii în București, scriitorul Cornel George Popa a scris pe pagina de Facebook un mesaj despre vizita pe care a făcut-o săptămâna trecută la Iași.
„Am fost săptămîna trecută la Iași. Frig, urît, cenușiu, măști peste tot. Orașul mi-a părut străin, deși aici am copilărit. Am vizitat, din motive tehnice, trei cimitire. Într-unul, destul de nou, se săpau șapte gropi deodată. Parcă eram în plin război. Singura oază de normalitate, am zis, trebuie să fie Grădina Botanică. Hectare și hectare de liniște și frumusețe. Am mers, în sus și în jos, pînă mi-au intrat picioarele-n gît. Lacul codrilor albaștri, din vale, arăta minunat, scriam, în urmă cu un an, pe feisbuc, și puneam și niște fotografii. Am plecat din Iași demult, prin 91-92, însă niciodată nu s-a întîmplat să treacă un an întreg fără a reveni aici. Am zis că vin la vară, apoi la toamnă, uite, e sfîrșit de noiembrie, și tot n-am ajuns. De treizeci de ani locuiesc în București, un oraș interesant, dar plat. Iașul, că așa spun ieșenii, Iașul, nu Iașiul, e un oraș denivelat. E un oraș care urcă și coboară. Sunt zeci de locuri unde te poți uita către alte zeci de locuri. Centrul e înalt. Copoul e înalt. Sărăria e înaltă. Pînă și Tătărașiul, cartierul copilăriei mele, e înalt. Vezi, peste dealuri și cîmpii, pînă departe. Vezi fragmentat. Vezi straturi peste straturi. Vezi 3D, cu ochiul liber, și în profunzime. Ca orice român, am fost la Roma, și da, Iașul, că așa spun ieșenii, Iașul seamănă cu Roma, nu-i un banc, ori o figură de stil. Orașul, într-o vreme, îmi părea mic. Nu luam niciodată tramvaiul sau autobuzul. Fugeam, cu picioarele, din Tătărași pînă în Copou și înapoi, fugeam din Tătărași pînă în Podu-Roș, unde locuia maică-mea, fugeam, din Tătărași, pînă în capătul de nord al Nicolinei, pe un alt deal, unde aveam o prietenă, fugeam din Tătărași la Ciric, fugeam din Tătărași pînă pe Sărărie, mai sus de bojdeuca lui Creangă, unde stătea bunică-mea, și așa mai departe. Știam, piatră cu piatră, toate străzile din oraș. Îl cunoșteam pe de rost. La un moment dat, m-am plictisit de-atîta frumusețe, și-am hotărît să schimb peisajul. De aproximativ treizeci de ani locuiesc în București.Din fericire, stau pe un fel de deal, mai anemic, așa, cu o deschidere frumoasă către un cîmp și o pădure, dar nu se compară. În vis, noaptea, de multe ori, îmi apar imagini din Iași, desigur că foarte modificate, extrem de fantastice, și niciodată nimic din București”, sunt cuvintele scriitorului.
