Screening pentru depistarea cancerului oral la Spitalul Județean Suceava
Vești importante pentru suceveni! Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a lansat un program gratuit de screening pentru depistarea precoce a cancerului oral, destinat tuturor persoanelor interesate. Investigațiile sunt realizate în cadrul Compartimentului de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, și au ca scop identificarea timpurie a leziunilor potențial maligne sau maligne ale cavității orale. Consultația include o examinare clinică completă, evaluarea ganglionilor limfatici cervicali, dar și analiza mucoasei orale cu ajutorul tehnologiei moderne VELscope, care utilizează autofluorescența pentru a evidenția modificările celulare invizibile la un control obișnuit. Potrivit medicilor, procedura este rapidă, nedureroasă și neinvazivă, durând doar câteva minute, însă poate face diferența în depistarea precoce a bolii. Programul se adresează în special persoanelor cu factori de risc, precum fumătorii, consumatorii de alcool, cei cu igienă orală deficitară sau pacienții care prezintă leziuni persistente la nivelul cavității bucale, dar este deschis tuturor, inclusiv celor fără simptome. Screeningul are loc în ambulatoriul spitalului, iar pacienții se pot programa online, telefonic sau se pot prezenta direct, în fiecare zi de joi, între orele 08:00 și 12:00. Medicii atrag atenția că diagnosticarea precoce a cancerului oral crește semnificativ șansele de supraviețuire și reduce complexitatea tratamentului.