Şcolile din Iaşi pot cere bani de la minister pentru dotarea şi realizarea laboratoarelor inteligente

Scolile si liceele din Iasi, alaturi de cele din restul tarii, au primit o veste buna de la Ministerul Educatiei cu o zi înainte de ajunul Craciunului. A fost deschisa o linie de investitii de 117,5 milioane de euro prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR) pentru „Dotarea cu laboratoare inteligente a unitatilor de învatamânt secundar superior, a palatelor si cluburilor copiilor”.
Practic, se vor putea dota laboratoarele scolilor cu echipamente IT de tip „smart lab”, dar si cu materiale educationale specifice pentru dezvoltarea unui laborator digital inteligent în fiecare liceu, colegiu, scoala profesionala, dar si în palatele si cluburile copiilor.

„Totodata, în cadrul prezentului apel, cel putin 120 de unitati de învatamânt secundar superior (colegii, licee, licee tehnologice, scoli profesionale, inclusiv cele cu clase de învatamânt dual) vor putea beneficia de un al doilea laborator inteligent daca numarul de elevi înscrisi în anul scolar 2022 – 2023 este de minimum 500”, au precizat reprezentantii Ministerului Educatiei.

Conform acestora, liceele care se încadreaza pentru dotarea unui al doilea laborator vor fi separate dupa o serie de criterii, cel mai important, cu un procent de 50-, fiind numarul de elevi înscrisi, 25- media la examenul de bacalaureat pe liceu în ultimii 3 ani, 25- rata de promovare la examenul de bacalaureat în ultimii trei ani.

Cu banii alocati prin acest apel de programe se vor putea achizitiona echipamente tehnologice si mobilierul echivalent acestora pentru a putea realiza laboratoare inteligente digitale, cât si continut educational, care va acoperi domenii din programa scolara si de software / licenta cu specific educational care sa asigure distribuirea centralizata a materialelor didactice pe dispozitive.

Un al punct este si instruirea cadrelor didactice pentru utilizarea echipamentelor. Cererile de finantare se depun pe platforma electronica dedicata, pâna cel târziu 1 martie 2023.