„Școala verde” din Valea Adâncă, tot mai aproape de finalizare
Lucrările la noua „școală verde” din Valea Adâncă avansează rapid și se apropie de final. Firma constructoare anunță un stadiu fizic de peste 80%, iar livrarea accelerată a echipamentelor și materialelor necesare va crește substanțial acest procent în perioada următoare. Noua unitate de învățământ va avea săli de clasă moderne și luminoase, laboratoare complet dotate, bibliotecă, cabinet medical și cabinet psihologic, alături de spații verzi generoase. Investiția este destinată celor peste 600 de copii din zonă, care vor putea învăța aproape de casă. Autoritățile locale spun că această școală va deveni un reper educațional pentru Comuna Miroslava, fiind una dintre puținele unități construite de la zero după criterii moderne.