Schiță realizată de Constantin Brâncuși, scoasă la licitaţie
Opera are un preţ de pornire de 8.000 de euro.
Cu prilejul Zilei Naționale Constantin Brâncuși, un desen în tuș pe hârtie, semnat în peniță de sculptorul gorjean, va fi scos la vânzare pe 19 februarie, în cadrul Licitației de Artă Postbelică și Contemporană organizate de Casa A10 by Artmark, la Palatul Cesianu-Racoviță din Capitală.
Schiță realizată de Constantin Brâncuși, scoasă la licitaţie
Potrivit unui comunicat transmis marţi de Artmark, lucrarea intitulată „Schiţă de atelier” provine din colecţia lui Ion Alexandrescu, ucenicul care l-a sprijinit pe Constantin Brâncuşi în realizarea, între anii 1937 şi 1938, a trilogiei monumentale „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu.
Aproape 200 de lucrări vor fi licitate
Opera are un preţ de pornire de 8.000 de euro, relatează Agerpres.
În cadrul licitaţiei va fi prezentată şi pictura „Nud la mare”, ulei pe pânză semnat de Ion Ţuculescu, realizată în jurul anului 1950, cu un preţ de pornire de 30.000 de euro.
Citește și Brâncuși în fața istoriei
De asemenea, vor fi scoase la vânzare două lucrări de Ştefan Câlţia: natura statică „Oală albastră” (1998), de la 6.000 de euro, şi „Zbor” (1991), de la 5.000 de euro.
Licitaţia reuneşte peste 190 de lucrări şi este programată să aibă loc de la ora 18.00, atât la Palatul Cesianu-Racoviţă, cât şi online, pe platforma Artmark Live.
Urmărește știrile TeleM și pe pagina noastră de Facebook