Schiatul în Austria va fi semnificativ mai scump la iarnă, din cauza crizei energetice

Partie-Sararie-550x412

Preţurile pentru instalaţiile de transport pe cablu în unele staţiuni de ski din Austria vor fi cu peste 10% mai mari la iarnă din cauza crizei energetice, informează DPA.

În mai multe regiuni din Austria, reprezentanţii companiilor de transport pe cablu se aşteaptă la o majorare, în medie, a preţurilor de aproximativ 8% înainte de începutul sezonului de schi, arată rezultatele unui sondaj publicat marţi de agenţia de presă APA.

Franz Hörl de la Camera de Comerţ a Austriei a subliniat faptul că această creştere este în realitate mai mică decât rata actuală a inflaţiei. În luna septembrie, preţurile de consum în Austria au fost cu 10,5% mai mari decât în luna septembrie a anului trecut.

În staţiunea St. Anton din Tyrol, cel mai mare domeniu schiabil din Austria, biletul pentru o zi va costa acum 67 de euro în loc de 61 de euro. În provincia Salzburg, preţul biletelor practicate de marile staţiuni de schi vor creşte cu 6,5% până la 11%.

„După doi ani de pandemie, actualele costuri la energie sunt următoarea provocare pentru staţiunile de schi”, spune Helmut Holzinger, directorul operatorului de transport pe cablu Hinterstoder and Wurzeralm (HiWu). Cu toate acestea, Holzinger a subliniat că aceste costuri mai mari „nu vor fi transferate în totalitate pe seama clienţilor”. Biletele în acest sezon vor fi cu 8% mai scumpe.

De asemenea, operatorii instalaţiilor de transport pe cablu vor să facă economii la electricitate, de exemplu prin reducerea vitezei de rulare de la 5-6 metri pe secundă până la 4-4,5 metri pe secundă. Cu toate acestea, Franz Hörl a recunoscut că va fi dificil să fie implementate aceste măsuri fără a afecta experienţa turiştilor. Hörl a menţionat posibilitatea de a opri încălzirea scaunelor sau de restricţionarea schiatului pe timpul nopţii ca măsuri necesare pe care operatorii vor avea dificultăţi în a le implementa.