Scad prețurile la cazare pe litoral, în România și în Bulgaria

plaja

Preţurile vor scădea cu până la 40% pe litoral, în România şi în Bulgaria, începând cu 20 august, potrivit turoperatorului IRI Travel.

Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel: „Pentru România, după 23 august ne aşteptăm la o scădere a preţurilor cu aproximativ 30%, în timp ce pentru Bulgaria reducerile vor ajunge, după 20 august, până la 40%. Ambele destinaţii s-au bucurat de o vară aproape fără restricţii, iar viitoarele oferte nu fac decât să crească şi mai mult apetitul turiştilor pentru concedii aproape de casă”.

Dacă acum cazarea la Mamaia costă între 250 şi 350 de lei pe noapte, de persoană, cu mic dejun, după 23 august, aceeaşi cazare vă ajunge să coste, în medie, între 100 şi 200 de lei pe noapte, de persoană.

Prin comparaţie, la Nisipurile de Aur, o zi all inclusive, de persoană, costă în prezent, în medie, 60-70 de euro, iar după 20 august aceasta va ajunge la un preţ de 35-45 de euro pe zi, de persoană, all inclusive.

De asemenea, în România, un sejur de 7 nopţi la un hotel de 3 stele, cu mic dejun, are o valoare medie de 2.000 de lei de persoană. Acesta va scădea cu 30% după 23 august, astfel că va ajunge să coste în jur de 1.400 de lei.

În Bulgaria, un pachet de 7 nopţi cu all inclusive la 3 stele costă, în prezent, aproximativ 390 de euro de persoană iar după discounturi acesta va scădea la 250-280 de euro de persoană.