Satul-fantomă care păstrează încă memoria lui Eminescu. „Aici suntem doar noi, pădurea, tăcerea și poveștile de demult”
Un sat-fantomă din județul Botoșani se încăpățânează să supraviețuiască în fața tuturor vicisitudinilor. Mai are doar patru localnici și o poveste fabuloasă legată de tinerețea poetului Mihai Eminescu.
La aproximativ 30 de kilometri de municipiul Botoșani, în comuna Gorbănești, se află un cătun-fantomă cu o poveste fabuloasă. Cătunul este greu de găsit, doar întrebând din localnic în localnic și urmând un drum prăfuit de pământ care străbate inima câmpiei arse de soare. Un singur indicator pe care scrie „Mihai Eminescu” arată curioșilor că au ajuns la destinație. În pădurea care, de fapt, a înghițit satul se intră printr-o boltă de aproape 100 de metri lungime, formată din copacii uriași care străjuiesc o cărare abia umblată. Satul în sine mai are doar patru case și încă câteva ruine care abia se mai ivesc dintre copaci și buruieni. Restul a fost revendicat de natură.
„Aici suntem doar noi, pădurea, tăcerea și toate poveștile frumoase de demult”, mărturisește Vasilică Traian, unul dintre ultimii locuitori ai cătunului, ajuns la 84 de ani.
Vârnăvoaia, moșia frumosei Catinca
Satul „Mihai Eminescu se numea în urmă cu aproximativ 80 de ani în urmă Vârnăvoaia și era o comunitate rurală prosperă centrată în jurul conacului boieresc al familiei Vârnav. Cu opt decenii în urmă, erau peste 150 de case în Vârnăvoaia. Cele mai frumoase povești ale locului sunt cu Catinca Vârnav, o boieroaică ce stătea în fiecare vară la conacul din sat.
„De Catinca, fata boierului Vârnav știa toată lumea, de la bunici, de la străbunici. A trăit cred că acum 150 de ani. Era atât de frumoasă și mergea călare prin sat și prin împrejurimi”, spune Adela Aionesei.
Conacul și moșia au fost vândute marelui moșier Stamatopol, de origine grecească. Cu acest mare moșier ar fi avut legături și tatăl lui Mihai Eminescu, căminarul Gheorghe Eminovici. Tocmai de aceea, marele poet ar fi ajuns de mai multe ori în Vârnăvoaia, la conacul lui Stamatopol.
„Venea când era student, vara, în vacanțe. Așa am aflat de la moș Ghiță Cojocaru, care la rândul lui știa de la bunicul său, administrator al moșiei. De Eminescu era îndrăgosită una dintre fetele lui Costache Stamatopol, boierul. Și îl tot chema aici la masă. Se plimbau, vorbeau”, spune Vasilică Traian.
A fost cea mai frumoasă perioadă a acestui cătun boieresc, învelit și atunci, ca și acum într-o frumoasă pădure. Vârnăvoaia avea școală, magazin, bufet sătesc, punct poștal și chiar dispensar.
De la moșierie la comunism
Odată cu venirea comuniștilor, destinul Vârnăvoaiei s-a schimbat. Conacul a fost dărâmat, iar numele satului schimbat. În anii 60, Mihai Beniuc, președintele Uniunii Scriitorilor din România acelor vremuri, a făcut demersuri pentru ca acest sat să primească numele de „Mihai Eminescu” tocmai pentru a marca trecerea poetului prin acele locuri.
După numai 20 de ani comunism, noul sat „Mihai Eminescu” era deja în cădere liberă. Colectivizarea a atras defrișări masive pentru a crea spații pentru noi terenuri agricole. Defrișările au atras puternice alunecări de teren, iar apoi a venit industrializarea, iar tinerii au plecat pe capete, din sat.
Cătunul-fantomă care se încăpățânează să supraviețuiască
În anul 1990, populația satului „Mihai Eminescu” era la un sfert față de cea din anii 50. Mai apoi, în 2010, mai erau șase locuitori, iar în 2023 au mai rămas doar patru. Vasilică Traian și Adela Aionesei, născuți și crecuți în sat, dar și doi localnici mai tineri care au venit să găsească o oază de liniște, după pensionare. Încă din 1990, dispensarul, școala, magazinul au încetat să mai funcționeze, iar azi nici nu se mai cunoaște locul unde au fost. În mijlocul cătunului se află un parc de mici dimensiuni, cu un bust al lui Eminescu, construit în jurul anului 2000.
sursa ziarulevenimentul.ro
About The Author
