Satul Aroneanu iese din carantină

132230769_995068057684235_8568828458804102417_o

Având în vedere că situatia epidemiologică generată de virusul SARS-COV-2 a dus la înregistrarea unei rate de infectare de 4,62 cazuri la 1000 de locuitori în satul Aroneanu, iar procentul persoanelor infectate fiind sub pragul stabilit de Institutul Național de Sănătate Publică, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași a hotărât că începând cu data de 03 ianuarie 2021, ora 00.00, se ridică măsura carantinării zonale pentru satul Aroneanu, comuna Aroneanu, județul Iași.

Vă reamintim că la momentul deciziei de a institui carantina (19 decembrie 2020), satul Aroneanu (din comuna Aroneanu) avea o incidență de 10,27 la mia de locuitori. De asemenea, reamintim că măsura instituirii carantinei nu a fost aplicată și satelor Șorogari, Dorobanț sau Rediu Aldei, ci doar satului Aroneanu din comuna Aroneanu.

În acest moment incidența pe întreaga comună Aroneanu este de 2,05 cazuri la 1000 de locuitori.