„Sărbătoarea Iei”. Manifestare de tradiție pentru județul Iași

ie

Pe 24 și 25 iunie, Consiliul Județean și Primăria Municipiului Iași organizează ”Sărbătoarea Iei”. Sărbătoarea „cămăşii cu altiţă” este deja o manifestare de tradiție pentru județul Iași, eveniment al cărui scop este acela de a promova valorile culturale tradiționale românești.

Deschiderea oficială a ”Sărbătorii Iei” va avea loc mâine, de la ora 15:00, în Salonul Instituției Prefectului, unde se va desfăsura vernisajul artistei de renume internațional Cela Neamțu, în prezența ”Doamnei tapiseriei românești”. Evenimentul va fi urmat de momente artistice în fața Palatului Culturii, în cadrul cărora, artistei Cela Neamțu îi va fi înmânat titlul de Cetățean de Onoare al județului Iași. Spectacolele vor fi susținute de Ansamblul Artistic Profesionist ”Constantin Arvinte”, Școala de Arte ”Titel Popovici” și ansamblurile ”Floare de Bujor” – Iași, ”Moldovenii din Cetate” – Moșna și ”Corăgheasca”, din Deleni, alături de artiști consacrați ai muzicii populare românești.

Pe 25 iunie, tot în fața Palatului Culturii, începând cu ora 16.00, ansamblurile ”Busuiocul”- Hărmănești, „Bucovina mică”- Tătăruși”, ”Rapsozii Siretului” -Pașcani, Ansamblul Folcloric ”Barbu Lăutaru” al Colegiului Național ”Octav Băncilă” și Ansamblul ”Șipot” – Șipote au pregătit un spectacol de folclor care va fi urmat de momente artistice susținute de elevii Școlii Populare de Arte ”Titel Popovici”. Seara se va încheia cu un regal folcloric în intepretarea Ansamblului Artistic
Profesionist ”Constantin Arvinte” al C.J. Iași și invitații, alături de cunoscutele interprete Laura Lavric, Margareta Clipa și Viorica Macovei.

Costel Alexe, președintele Consiliului Județean: ”Organizăm anul acesta Sărbătoarea Iei, o formă de a readuce în spațiul public tradițiile și valorile culturale pe care Iașul le are. Împreună cu păstrătorii de tradiții ai Iașului, producători locali, meșteri populari, artiștii de mare valoare ai Ansamblului ,,Constantin Arvinte”, Școlii ,,Titel Popovici” și ansamblurilor folclorice din județ, vom da viață acestei sărbători frumoase care va însufleți Iașul în acest sfârșit de săptămână”.

În cadrul evenimentului vor avea loc și ateliere interactive de olărit, pictură, sculptură, precum și expoziții cu vânzare ale producătorilor locali, acestea desfășurându-se în intervalul orar 15:00 – 21:00.