Sancţiuni mai severe pentru şoferii agresivi

amenda politia rutiera

Șoferii agresivi și cei care pun în pericol siguranța rutieră vor fi sancționati mai rău. Guvernul a aprobat printr-o ordonanță de urgență regimul de circulație pe drumurile publice.

De exemplu, permisul va fi suspendat pentru 4 luni în cazul șoferilor vitezomani, fără posibilitatea reducerii sancțiunii. Și vor fi amenzi chiar și de 2.900 de lei pentru șicane în trafic. De asemenea sunt vizați șoferii care trec de pe o bandă pe altă pentru a depăși mașinile din față, pornesc de pe loc cu scârțâit de roți sau derapează controlat pentru a întoarce pe loc cu frâna de mână.

Sancțiuni primesc și cei care folosesc excesiv claxonul și farurile pentru ca mșinile din față să se dea la o parte sau stau foarte aproape de mașina din față pentru a intimida șoferul. Aceștia se vor încadra, potrivit legii, în categoria comportament agresiv la volan.