Salariul minim pe economie ajunge la 2.550 de lei brut. Dispare salariul minim pentru cei cu studii superioare

salariul minim

Salariul minim brut pe economie creşte începând cu 1 ianuarie 2022 la 2.550 de lei, de la 2.300 de lei cât e în prezent, potrivit HG nr. 1.071 din 2021, publicată ieri în Monitorul Oficial.

De asemenea, guvernul a decis să renunţe, tot de la 1 ianuarie, la salariul minim pe economie pentru oamenii angajaţi pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor absolvite, reiese din HG 1071.