Sala de sport din Bacău a fost debranșată de la rețeaua de gaz din cauza datoriilor

Sala de sport Bacău

Sala de Sport „Narcisa Lecușanu” a fost debranșată de la rețeaua de gaz din cauza datoriilor imense. Sportivii sunt nevoiți să facă dușuri reci după antrenamente și competiții. Astfel, după ultimul meci dintre CSM Bacău și Odorheiul Secuiesc, sportivii s-au spălat cu apă rece.

Suma restantă pentru alimentarea cu gaz a sălii de sport este 60.000 lei. Gazul nu a mai fost furnizat din data de 24 august, iar instituția, care are centrală proprie, a rămas fără apă caldă.

Potrivit directorului executiv, problema ar urma să fie rezolvat la mijlocul acestei luni, după ce vor primi subvențiile din partea Ministerului Sportului.