S-a prăbușit o parte a clădirii internatului unui liceu din Odorheiu Secuiesc: un băiat a decedat, o fată este în stare gravă, alte două adolescente rănite au fost salvate

O parte a clădirii internatului Liceului „Tamași Aron” din Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, s-a prăbușit luni seara, chiar în momentul în care copiii intrau în camere după orele de curs. Trei fete și un băiat au fost prinși sub dărâmături. Salvatorii au reușit să scoată victimele, dintre care o fată este în stare foarte gravă, iar băiatul a decedat. Echipele de salvare au încercat resuscitarea acestuia, însă copilul nu a răspuns manevrelor. Victimele au vârste între 15-17 ani. Potrivit reprezentanților primăriei, clădirea aparține Bisericii Catolice, iar primăria plătește o chirie de 330.000 de lei pe an. Liceul a fost construit la începutul anilor 1900.
„Cea mai uşor lezată victimă a fost dusă la spital de echipajul SMURD, de fapt nu avea răni, ci era speriată. A doua e o fată care are fractură de claviculă şi e suspectă de fractură membru superior. O fată a fost în stop cardio-respirator, a fost resuscitată şi a fost dusă la CPU Odorheiu Secuiesc şi din informaţiile primite vine Terapia Intensivă Mobilă de la Târgu Mureş după ea”, a a declarat pentru Agerpres dr. Peter Szilard, şeful SAJ Harghita.
Acesta a precizat că s-a încercat timp de 40 de minute resuscitarea băiatului care a decedat.