S-a început montarea panourilor fotovoltaice la instituțiile de învățământ din subordinea Consiliului Județean Vrancea
Într-un demers ambițios de promovare a energiei regenerabile, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Măicănești, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Mihălceni, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna” Focșani și Bazinul de Înot Didactic Focșani vor beneficia de panouri fotovoltaice în cadrul unui proiect de peste 6 milioane de lei derulat de Consiliul Județean Vrancea.
Acțiunea de montare a panourilor se află în plină desfășurare, cuprinzând diferite faze de execuție. Cu o putere instalată de 603,72 kW, această inițiativă înseamnă o producție anuală de 610,88 MWh, contribuind semnificativ la sustenabilitatea energetică a instituțiilor implicate în proiect.
Educația și sportul se împletesc astfel cu tehnologia verde, generând o economie estimată la aproape 800.000 de lei pe an. Această investiție nu doar reduce costurile operaționale, ci și promovează un mediu învățământ și sport mai ecologic și responsabil din punct de vedere al resurselor energetice.
Proiectul vine în contextul creșterii preocupărilor față de schimbările climatice și marchează un pas semnificativ către utilizarea surselor de energie durabilă în domeniul educației și al sportului.
sursa jurnaldevrancea.ro