S-a inaugurat Centrul de Screening și Diagnostic în Boli Oncologice

WhatsApp Image 2022-03-25 at 18.23.55

Insitututul Regional de Ocnologie Iasi a marcat astazi, un deceniu de activitate prin finalizarea lucrarilor si demararea procedurilor de predare – primire a singurului Centru de Screening si Diagnostic in Boli Oncologice din Moldova. Noul imobil, ridicat cu fonduri de la Compania Nationala de Investitii are sediul in strada Codrescu, nr. 177 din Iasi.

Imobilul cu șase niveluri are o suprafață construită de peste 690 de mp și o suprafață totală desfășurată de pest 3700 mp. Valoarea investiției se ridică la peste 32,3 milioane de RON.

Acest centru, dincolo de un pachet de servicii preventive în domeniul oncologic oferă şi alte servicii de sănătate în regim ambulatoriu. Este foarte bine, pentru că pe de o parte, creşte adresabilitatea în zona de screening, iar pe de altă parte, poate să completeze veniturile acestei unităţi care este funcțională.”- a declarat Alexandru Rafila – Ministrul Sănătății

Managerul Institutul Regional de Oncologie Iaşi, Mirela Grosu, a precizat că lucrările au demarat în anul 2019 şi s-au desfăşurat într-un ritm alert, astfel că imobilul a putut fi terminat în martie 2022.

”Punctăm 10 ani de funcționare. Institutul și colegii mei, cadrele medicale au pus accent pe sreening încă de la început, și știm toți, depistarea oricărei boli la timp înseamnă o boală vindecată, cu atât mai mult cancerul. Screeningul se adresează persoanelor sănătoase și ajută la depistarea oricărei boli. Asta ne dorim noi să facem aici la centrul de sceening, vrem să primim persoane sănătoase, să le spunem, după investigații sunteți bine, plecați acasă și reveniți după un an sau 2 la control.”- a declarat Mirela Grosu, manager IRO Iași

În centrul, care va funcţiona în cadrul IRO Iaşi, au fost deja angajate 39 de persoane, urmând ca numărul total de angajaţi să depăşească 200 în perioada următoare.