S-a dublat numărul cazurilor internați cu Covid la Spitalul de Copii din Iași

copil

Numărul cazurilor internați cu COVID-19 la Spitalul de Pediatrie din Iași s-a dublat. Formele de COVID sunt moderate, astfel că necesită de la trei până la patru zile de spitalizare. Un pacient se află în zona roșie ATI COVID, având o intervenție chirurgicală.

„Dacă săptămâna trecută aveam opt pacienți, acum avem 23, dar având în vedere că există o medie de spitalizare mică, trei-patru zile, atunci o să avem un rulaj mare pe zona roșie, non-ATI, pentru cazurile COVID 26, acum sunt ocupate 24, în funcție de evoluția pe săptămâna asta o să decidem extinderea zonei roșii sau menținerea în stadiul actual. Adică avem în zona roșie non-COVID 23 de pacienți, pe zona ATI, zona roșie COVID, avem un pacient cu patologie cardiacă gravă, transferat de la Bacău, pacientul cu tetralogie FALLOT a fost transferat de pe zona ATI, spre zona roșie, urmând ca joi să fie transferat în Italia pentru o nouă intervenție chirurgicală, este un val de patologie moderată, pozitiv COVID, înregistrată la pacienți. Mai mult de 50% din pacienți sunt copii sub trei ani”, spune dr. Alina Belu, manager al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași.