S-a decis continuarea investitiei la Centura Mare a Galatiului. Lucrarile vor fi fi realizate de antreprenorul Dorinel Umbrarescu
Proiectul Centurii Mari a Galatiului merge mai departe cu acelasi antreprenor
Astăzi, în urma întâlnirii dintre președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, s-a decis continuarea investiției la viitoarea Variantă Ocolitoare a municipiului Galați (Centura Mare a Galațiului).
“S-a stabilit clar că, în ciuda ultimelor informații apărute în spațiul public, nu se reziliază contractul de lucrări la Centura Mare a Galațiului. Investiția continuă, iar asocierea de firme care a câștigat licitația trebuie să realizeze lucrările la acest proiect extrem de important pentru județul nostru și nu numai. Centura Mare a Galațiului va pleca din zona Vămii Giurgiulești, va trece prin spatele lacului Brateș și se va intersecta cu DN25, în zona satului Traian. De asemenea, și proiectul drumului de legătură între Centura Mare a Galațiului și Drumul Expres Galați-Brăila merge mai departe. Avem studiu de fezabilitate, avem avizele de mediu și avem realizate și expertizele, iar investiția va fi finanțată cu fonduri europene, în cadrul Programului Operațional de Transport 2021-2027. Astfel că, după ce va trece și de Comisia Tehnică a Ministerului Transporturilor, vom da drumul la licitație pentru desemnarea unui constructor”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Varianta Ocolitoare a municipiului Galați va avea o lungime de 33,6 kilometri, un tunel pe sub Valul lui Traian și mai multe noduri rutiere și girații.