S-a dat startul sedințelor foto de Crăciun

Desi abia este inceputul lunii noiembrie, la Iasi s-a dat startul sedintelor foto de Craciun. Am poposit si noi astazi in studioul lui Paul Padurariu, unde atmosfera este una de poveste. Bradul este deja impodobit, semineul este pregatit, iar veranda decorata cu crengute de brad iti ofera un aer unic, in care simti ca te afli in casuta bunicii de la tara.
Si anul acesta, fotografii s-au pregatit temeinic pentru sărbătorile de iarna. In studioul lui Paul Pădurariu rasuna deja colindele, iar decorul pregatit pentru cei care-și doresc o sedinta foto de Craciun este magic. Fie ca ti doresti fotografii cu vibe american sau pe veranda bunicii, experienta este unica.
Paul Pădurariu – Fotograf
„Anul acesta avem 5 decoruri. Plecam din camera de joaca a copiilor, cu foarte multe jucării, cu tobe, cu masinute, cu clopotei, cu jucării de lemn, jucării de plastic. Apoi venim in zona americana, fiecare o simte în felul ei, avem zona albă cu crem, cu roz pal, cu totul așa, foarte luminos, ajungem aici la veranda bunicii sau cabana lui Paul. Am foarte mulți prieteni în Franta, cu balul si au spus „Cadana lui Paul”. Apoi, din cabana, odata ce am intrat în cabană, mergem in bucătărie. E prima data dupa atatia ani cand fac o bucătărie, eu aveam boala mea sa fac un pat. Cred că 7 ani de zile nu a lipsist patul din decorurile mele si anul asta am spus sa vedem cum fac.”
Programările pentru ședințele foto se fac din timp, unii chiar cu un an înainte sau din vară. Altii asteapta sa vada decorul dupa care pun mana pe telefon pentru o programare. Sedintele dureaza intre 20 de minute si o ora, in functie de pachetul ales.
Paul Pădurariu – Fotograf
„Anul acesta, prima programare din 2023 pentru sedinta foto de Crăciun 2023 a venit surprinzator pe 1 iunie. Deci de ziua copilului am programat cum ne vom distra si cum ne vom face momentele de tradiție de Crăciun. Apoi parte cand am inceput sa se simta, un pic in septembrie s-au mai dezghetat a inceput sa sune telefonul, sa primesc mesaje pe retelele de socializare si octombrie, noiembrie momentul in care am terminat decorurile, undeva la 1 noiembrie si postez imaginile pe social media, atunci incepe nebunia, toata lumea. Îi înțeleg stau si asteapta decorul și ce va fi.”
Ședințele foto de Crăciun au devenit o tradiție pentru ieșeni. În fiecare an, cei care pășesc pragul studioului foto a lui Paul pleaca cu fotografii de familie de neuitat.