S-a dat startul depunerii proiectelor pentru care se acordă finanțare nerambursabilă din bugetul județului Iași

buget dezbatere

Consiliul Județean pune anul acesta la dispoziție 1,5 milioane lei pentru finanțarea activităților non profit de interes județean conform prevederilor Legii 350/2005, dar și pentru proiecte și acțiuni în domeniul sportului cuprinse în programele sportive de utilitate publică al căror scop și obiective sunt reglementate prin Ordinul nr. 664/2018.ONG-urile și societatea civilă pot depune proiecte începând de astăzi, iar finanțarea a fost stabilită pe domenii după cum urmează:

– siguranța cetățeanului și ordine publică – 𝟏𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎𝐥𝐞𝐢

– educație – 𝟏𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎𝐥𝐞𝐢

– tineret – 𝟐𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎𝐥𝐞𝐢

– cultură – 𝟐𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎𝐥𝐞𝐢 (𝟏𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎𝐥𝐞𝐢 – cultură scrisă, 𝟏𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎𝐥𝐞𝐢 – alte proiecte culturale)

– social – 𝟐𝟓𝟎.𝟎𝟎𝟎𝐥𝐞𝐢

– promovare turistică -𝟕𝟓.𝟎𝟎𝟎𝐥𝐞𝐢

– protecția mediului – 𝟕𝟓.𝟎𝟎𝟎𝐥𝐞𝐢

– sport de performanță – 𝟒𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎𝐥𝐞𝐢

– sport de masă – 𝟏𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎𝐥𝐞𝐢

„Sunt un susținător al parteneriatului dintre autoritățile publice și societatea civilă. Așa cum se vede și în aceste vremuri, de fiecare dată când colaborăm și lucrăm împreună rezultatele sunt mult mai bune. Știu că există multe idei și inițiative ale ONG-urilor și cetățenilor care își doresc să participe activ la viața comunității. Tocmai din acest motiv, am suplimentat anul acesta fondurile pentru programul de finanțare nerambursabilă de la 1.000.000 lei la 1.500.000 lei pentru a da șansa cât mai multor beneficiari să implementeze proiecte de interes public. În premieră, anul acesta alocăm finanțare pentru categoria sport, incluzând aici atât sportul de performanță, cât și cel de masă, pentru care am elaborat un ghid de finanțare separat. Totodată, suntem flexibili și ne adaptăm contextului actual, motiv pentru care pot obține finanțare și proiectele sociale, de tineret și ordine publică destinate ajutorării persoanelor refugiate. Încurajez ONG-urile și cetățenii să înscrie cât mai multe proiecte în programul de finanțare pentru ca împreună să facem un Iași mai bun”, a transmis președintele CJ, Costel Alexe.

Proiectele pot fi depuse în perioada 14 martie – 15 aprilie 2022, ora 14.00, la sediul Consiliul Judeţean Iaşi.