S-a avizat prima pasarelă peste drumul E85

pasarela-e85-850x560

foto: stireadeiasi

Prima pasarelă metalică peste drumul european E85 a fost autorizată de primărie. Proiectul va fi implementat de Asociația de Sprijin Comunitar pentru un Viitor mai Bun în parteneriat cu municipalitatea ieșeana.

Acordul cadru a fost aprobat de Consiliul Local încă din vara anului 2019. Pasarela va fi amenajată în zona unui  ansamblu de birouri, iar de-o parte și de cealaltă, vor fi stații de transport în comun. Ideea construirii unei pasarele a venit în contextul frecventelor accidente din zona, unele chiar mortale.

Suprafața desfășurată construita va fi de circa 270 mp, în condițiile unei regim de înălțime parter și două etaje, respectiv o înălțime maximă de peste 14 metri.

Pasarela va avea și facilitări pentru persoane cu dizabilități.