S-a ales praful de dosarul unei explozii în stil mafiot, la un bloc din Suceava, pusă la cale de un italian gelos și soldată cu un decedat

Acum aproape 9 ani de zile, o explozie produsă într-un un bloc din Suceava provoca pagube importante iar un om își pierdea viața din cauza gravelor arsuri suferite.

Datele de ancheta de la fața locului le-au indicat în scurt timp pompierilor și polițiștilor că este vorba de o incendiere intenționată care, din cauze necunoscute inițial, s-a transformat în mai mult decât atât.

Ulterior, avea să iasă la iveală o incendiere intenționată, în stil mafiot. Un italian în vârstă de 65 de ani, supărat că fosta sa iubită nu îi mai răspunde la telefon, a tocmit doi români să îi incendieze respectivei garsoniera. 

A urmat o anchetă anevoioasă, finalizată cu trimiterea în judecată, în 2017, a italianului și a unui complice pentru ucidere din culpă și distrugere.

Procesul de la Judecătoria Suceava a durat nu mai puțin de șase ani (un adevărat record în sensul rău, procesul fiind îngreunat în principal de procedurile greoaie de citare a italianului, dar nu numai de acest aspect) pentru ca în ședința din 20 iulie a.c. să se ajungă la deznodământul previzibil având în vedere cât de vechi sunt faptele și care sunt prevederile recente ale Curții Constituționale.

Inculpații au scăpat de toate capetele de acuzare prin intervenirea prescripției generale a răspunderii penale. Așadar, nu s-a mai ajuns nici măcar la stabilirea unui verdict, a unei vinovății sau nevinovății, scrie Monitorul de Suceava.

O explozie neprevăzută care i-a fost fatală chiar autorului incendierii

Din ancheta poliţiştilor şi a procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava rezultă că, în septembrie 2014, inculpatul Occhipinti Rosario l-a instigat pe numitul Ionel Barbu, din Ilfov, să incendieze garsoniera persoanei vătămate C.M., imobil situat în municipiul Suceava, într-un bloc de garsoniere de pe strada Dimitrie Cantemir, din spatele blocului Belvedere.

Ionel Barbu a primit o sumă de bani, iar în noaptea de 20 spre 21 septembrie 2014, împreună cu un complice, Constantin Stancu, tot din Ilfov, s-a deplasat la respectivul imobil. Cei doi s-au deplasat cu o maşină condusă de italian, care i-a supravegheat îndeaproape.

Din cercetări a rezultat că Ionel Barbu s-a urcat pe o scară pusă pe exteriorul blocului (găsită ulterior la faţa locului) şi a aruncat pe o fereastră întredeschisă  un recipient cu lichid inflamabil având fitilul aprins. Femeia nu era acasă şi, a rezultat din cercetările ulterioare, în interiorul garsonierei se acumulase gaz, pe fondul unor pierderi de la butelia care alimenta aragazul. Aşa se explică şi explozia foarte puternică, care l-a surprins şi pe cel care a aruncat recipientul cu lichid inflamabil. Ionel Barbu a fost văzut de mai mulţi martori alergând cu hainele în flăcări.
Incendiul a fost doar o parte a unei tragedii care avea să se consume ulterior.

Ionel Barbu a suferit arsuri grave (ulterior avea să se stabilească faptul că a suferit arsuri prin flacără – explozie, gradul II-III pe aproximativ 43% din suprafaţa corporală) şi ar fi trebuit să ajungă imediat la cel mai apropiat spital. Acesta s-a urcat în maşina cu care a venit la faţa locului, împreună cu celălalt complice şi cu italianul, şi toţi trei au plecat în grabă de la faţa locului spre Bucureşti. S-au oprit abia la Adjud, la spitalul municipal din localitate, din cauza stării foarte grave a lui Ionel Barbu. După câteva zile, Ionel Barbu a decedat.

Multă panică şi pagube mari

Garsoniera în care a avut loc explozia a fost distrusă complet, dar şi alte locuinţe au fost afectate, uşile de la intrare în special.

La una dintre garsoniere, tâmplăria din lemn de la balcon s-a desprins şi a căzut, tot în urma exploziei. Mai mulţi locatari ai blocului au fost evacuaţi de pompieri pe geamurile garsonierelor, cu ajutorul unor scări culisabile.

Valoarea totală a prejudiciului calculat în acest caz este de peste 100.000 de lei.

Gelozia fostului iubit a dus la toată această nebunie

Femeia în vârstă de 47 de ani vizată de atacul în stil mafiot le-a relatat anchetatorilor că a avut un iubit italian care în ultima vreme o terorizase cu telefoanele, încercând să o determine să se întoarcă la el. Femeia refuzase ferm orice propunere de împăcare şi, se pare, acest lucru a stârnit furia necontrolată a italianului. De la aceste informaţii a plecat ancheta care a ajuns la italian şi la cei doi complici din Ilfov.

Italianul a fost adus în România în 2016 dar a stat în arest doar 24 de ore

Așadar, autorul principal al incendierii a căzut victimă propriei acțiuni iar ancheta s-a îndreptat spre instigator, italianul Rosario, respectiv spre bărbatul din Ilfov care a fost complice la faptă.

În 2016, polițiștii și procurorii au făcut eforturi și l-au adus în România pe italian, cu mandat. L-au pus sub acuzare, l-au reținut în arest însă apoi judecătorii au respins propunerea de arestare, invocând că fapta este deja veche și nu mai reprezintă un pericol social ridicat.

Așa,  Occhipinti Rosario a putut pleca din noi Italia și dus a fost.

Un proces interminabil, o încercare eșuată de salvare a dosarului și ceva daune de achitat de către inculpați

El a fost trimis în judecată ulterior pentru ucidere din culpă și instigare la distrugere. Atât el cât și Constantin Stancu au fost puși sub acuzare pentru moartea celui pe care l-au plimbat cu mașina până la Adjud, în loc de a-l transporta la primul spital, evident cel de la Suceava, plus pentru instigare și complicitate la distrugere.

În cazul acestui proces început la Judecătoria Suceava tocmai în 2017 probabil  că prevederile privind prescrierea au venit ca o binecuvântare. Judecata nu s-a mai finalizat și nu se va mai finaliza pentru că s-a constatat prescripția.

De precizat că procurorii au încercat la un moment dat să obțină schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de ucidere din culpă în omor (fapt care ar fi anulat prescrierea) însă solicitarea a fost respinsă.

Singura obligație a celor doi inculpați, conform sentinței Judecătoriei Suceava, este de a achita, în solidar, urmașei celui care a decedat,suma de 75.000 lei reprezentând prejudiciu material şi a sumei de 50.000 lei, reprezentând prejudiciul moral.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *