Rusia şi Ucraina ar fi redactat un tratat de pace în 15 puncte pentru încheierea războiului

YWE2OWM1YmEzNTIxZTUxZmI0ZjY2ODcwODkyMTYwMzU=.thumb

Potrivit publicaţiei britanice Financial Times, negocierile dintre Rusia şi Ucraina ar fi înregistrat un progres demn de luat în seamă, părţile ajungând să redacteze un tratat de pace în 15 puncte, după cum informează trei oficiali implicaţi în negocieri. Acordul propus, discutat astăzi pentru prima dată în întregime de negociatorii ruşi şi cei ucraineni, implică, potrivit Biziday, renunţarea guvernului de la Kiev la aderarea la NATO.

O altă condiţie pusă de Kremlin ar fi aceea ca Ucraina să nu găzduiască baze militare străine sau armament pe teritoriul ţării. Această neutralitate a Ucrainei este într-adevăr opţiunea care este discutată în prezent şi care poate fi considerată un compromis”, a declarat Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Cabinetului Preşedintelui Rusiei.Ucraina precizase însă anterior că va refuza această condiţie a Moscovei.

De partea ucraineană, unul dintre principalii consilieri ai preşedintelui Volodimir Zelenski a declarat pentru Financial Times că orice acord de încetare a focului ar implica neapărat şi necondiţionat “retragerea trupelor armate ale Federaţiei Ruse de pe teritoriul Ucrainei” şi, desigur, eliberarea oraşelor şi teritoriilor ocupate de la începutul invaziei. Atât oficialii ruşi cât şi cei ucraineni au declarat că discuţiile de miercuri dintre cele două echipe de negociere au făcut progrese în ceea ce priveşte fixarea termenilor unui acord.

Cu toate acestea, guvernul de la Kiev rămâne sceptic cu privire la intenţia lui Putin de a accepta pacea şi se teme că progresul ultimelor discuţii dintre cele două delegaţii ar putea fi doar un truc al Moscovei de a câştiga timp pentru a-şi regrupa forţele şi, implicit, pentru a relua ofensiva.