Romii implicati in bataia de la Grajduri plasati sub control judiciar

Pe 13 iunie, în jurul orei 17.45, politistii au fost sesizați prin apel unic de
urgență 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Grajduri are loc un scandal între mai multe persoane.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar pe raza comunei Grajduri au identificat mai multe persoane care ar fi fost implicate în scandal, două dintre acestea fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că alte două persoane care ar fi fost implicate în scandal au fost transportate la spital.
Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în cursul zilei de13 iunie, pe fondul unui conflict și a consumului de alcool, mai multe persoane au provocat scandal și s-au agresat fizic reciproc, pe terasa unui magazin din satul Grajduri și pe drumul public din localitate.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Ieri, șase persoane au fost conduse la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, cinci bărbați au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore.
Ulterior, procurorii au dispus față de aceștia măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.