Românii vulnerabili vor primi 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie şi vouchere sociale

bani

Românii vulnerabili vor primi 1.400 de lei de la stat pentru plata facturilor la energie. Cardurile pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va oferi românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei, de două ori pe an.

2,8 milioane de gosopdării vor beneficia de acest ajutor acordat de stat.

Cardurile pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română, iar listele cu beneficiari vor fi întocmite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Tot din fonduri europene, MIPE va continua să finanțeze și măsura de acordare a voucherelor sociale pentru achiziția de alimente și mese calde în valoare de 250 lei, o dată la două luni, pe întreg anul 2023. 

Prețul final pentru consumatorii casnici a crescut cu peste 600% la energia electrică și cu peste 535% la gazele naturale.

În cazul energiei termice în sistem centralizat, tarifele au ajuns la peste 400 lei/Gcal.

În aceste condiții, peste 30% din bugetul unei gospodării cu un venit mediu de 2.000 lei/membru/lună este alocat pentru achitarea facturilor la energie.

Din cauza creșterii prețurilor la energie s‑au majorat și prețurile bunurilor de consum, iar peste 50% din bugetul unei astfel de familii este alocat pentru asigurarea hranei.

„Este un moment în care România, ca și multe alte state europene, se confruntă în cu provocări acute, cu multiple crize care se suprapun. Tocmai de aceea este vital să venim în sprijinul persoanelor vulnerabile, pentru ca toți românii să treacă cu bine peste acestă perioadă. Sunt aproximativ 3.000 de lei pe care fiecare beneficiar îi va primi cu siguranță anul viitor, din fonduri europene, într-un efort al Guvernului de a se asigura că nimeni nu este lăsat în urmă. Această iniţiativă este cea mai importantă de acest gen derulată până acum în țara noastră, cu un impact deosebit la nivelul grupurilor vulnerabile, măsurile luate contribuind in mod real si direct la creșterea calității vieții lor și la diminuarea considerabilă a riscului de excluziune socială, prin asigurarea capacitatii gospodăriilor de a‑și asigura nevoile imediate”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Conform propunerii de ordonanță, vor beneficia de măsură:

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

b) persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

c) familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, cu modificările și completările ulterioare;

d) familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.