Românii din Austria vor manifesta în fața cancelariei Prim ministrului Karl Nehammer

nehammer

FADERE, Federația Asociatiilor de Români din Europa, împreună cu Cercul Cultural Romano Austriac Unirea, vor organiza astazi, de la ora 13:00 o manifestație în fața Guvernului Austriei, în semn de protest la votul Cancelarului Karl Nehammer împotriva intrării României în spațiul Schengen.

Săptămâna trecută, în cadrul Consiliului de Justiție și Afaceri Interne, Austria a votat împotriva intrării României în spațiul Schengen în ciuda faptului că până acum întotdeauna a votat favorabil Românei.

„Prin votul negativ pentru intrarea României in spațiul Schengen, Austria i-a jignit nu doar pe cei 20 de milioane de români din țară, dar si pe cei peste 150 000 de români care locuiesc legal in Austria, contribuind la prosperitatea țării. S-ar putea ca unele calcule făcute de Cancelarul Karl Nehammer, conform cărora un astfel de vot i-ar aduce o mână de voturi la alegerile din ianuarie, să fie gresite, ținând cont de faptul că i-a supărat profund si pe cei 50 000 de români de origine care au cetățenie austriacă și pe familiile lor care au drept de vot”, a declarat Daniel Tecu presedinte FADERE Federația asociatiilor de romani din Europa.