România va primi eșalonat doze de vaccin anti-COVID, în fiecare lună. Când ajunge prima tranșă

vaccine

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, la Digi 24, că primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID care vor sosi în ţară vor fi trimise către secţiile de boli infecţioase pentru imunizarea personalului medical.

Ministrul a reiterat că vaccinarea nu este obligatorie, ci voluntară şi se va efectua gratuit. „Vaccinarea nu împiedică infectarea. Numai că ajungem la acel moment în care putem face cel mult o formă uşoară sau asimptomatică de boală. Nu este cu acea putere de transmitere a unui virus ca la cel care nu este vaccinat. (…) Ajungem la acea imunizare în care 60 – 70% din populaţie prezintă anticorpi, precum şi o apărare celulară şi nu vom avea acelaşi număr de boli exprimate clinic sau acelaşi număr de decese”, a afirmat ministrul.

Potrivit acestuia, în 21 decembrie se preconizează emiterea avizului pentru acest vaccin de către Agenţia Europeană a Medicamentului. „Din acel moment, ele pot ajunge în fiecare ţară membră din cele 27. În perioada dintre Crăciun şi Revelion va veni o primă tranşă simbolică de 10.000 de doze, asta însemnând vaccinare şi rapel pentru 5.000 de persoane, pe care o vom dirija către secţiile de boli infecţioase”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Ulterior, vor ajunge în ţară, în fiecare lună, eşalonat, doze de vaccin, în luna ianuarie urmând să se primească 600.000 de doze, a precizat el.