România va încerca să obțină miliarde de euro de la UE pentru Apărare

România va încerca să obțină cel puțin cinci miliarde de euro din cele 150 de miliarde pe care Comisia Europeană vrea să le împrumute pentru o apărare mai bună a celor 27 de state membre, scrie Europa Liberă. Cum se pregătește Bucureștiul?

Uniunea Europeană se pregătește ca, de luna viitoare, să înceapă o nouă etapă a programului de întărire a apărării europene, repus în discuție și inițiat la începutul anului.

Surse de la Bruxelles citate de Europa Liberă au spus că, până cel târziu la sfârșitul lunii mai, Comisia Europeană, adică Guvernul Uniunii, va finaliza regulamentul de aplicare a programului SAFE (Security Action for Europe).

Acesta vizează consolidarea industriei europene de apărare prin obținerea de împrumuturi de 150 de miliarde de euro și, apoi, alocarea banilor către proiecte strategice derulate în state membre.

După finalizarea regulamentului, statele membre, inclusiv România, vor trebui să propună Comisiei, în asociere cu alte entități din spațiul comunitar, proiecte militare în domenii cheie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *