România trimite ajutoare umanitare Serbiei și Ucrainei

În ședința de astăzi, Guvernul României a adoptat Hotărârea privind acordarea unor ajutoare umanitare din rezerva Ministerului Sănătății pentru Ucraina și Republica Serbia, precum și acordarea unor servicii medicale.

Prin acest act normativ se aprobă acordarea unor ajutoare umanitare pentru Ucraina, respectiv pentru Republica Serbia în vederea gestionării epidemiei de COVID-19. Ajutorul umanitar pentru Ucraina constă în acordarea a 100.800 de doze de vaccin împotriva COVID-19, iar pentru Republica Serbia în acordarea a 50.400 de doze de vaccin împotriva COVID-19 din numărul de doze achiziționate de Ministerul Sănătății și livrate de către compania AstraZeneca.

Asigurarea transportului dozelor de vaccin se va realiza prin structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, respectiv prin Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) – structurile de specialitate aflate în coordonarea acestuia, iar DSU, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, va întreprinde demersurile necesare pentru rambursarea cheltuielilor eligibile ocazionate de transport din bugetul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, conform prevederilor legale.

Totodată, a fost aprobată acordarea unor servicii medicale necesare pentru administrarea unui număr de 30 de doze de vaccin împotriva COVID-19, din numărul de doze achiziționate de Ministerul Sănătății și livrate de către compania Johnson&Johnson, pentru ambasada Republicii Argentina din București în vederea vaccinării a 30 de sportivi din echipa de rugby a Argentinei.