România, pe ultimul loc între ţările Uniunii Europene la capitolul locuri în creşe

cresa

România se află pe ultimul loc între ţările Uniunii Europene în ceea ce priveşte asigurarea de locuri în creşe pentru copiii pe până în trei ani, iar ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, explică acest fapt prin lipsa unei implicări a statului într-un proiect integrat de construire de clădiri şi asigurarea finanţării pentru funcţionarea acestora. 

„M-am uitat puţin pe programul PNDL, unde exista posibilitatea să depui solicitare să construieşti creşe, aşa cum a existat şi pentru grădiniţe, şi pentru şcoli. Cam la fiecare a treizecea solicitare, respectiv proiect finanţat pe grădiniţă a apărut şi o solicitare pe creşă. Pur şi simplu primarii, urmărindu-şi şi propriul buget, au văzut că degeaba construiesc din banii statului o creşă, pentru că cheltuielile de funcţionare sunt destul de importante chiar şi lunar şi nu le pot susţine. A fost un fenomen, dacă vreţi logic, în care neexistând o implicare concertată, integrată a statului, un proiect în care s-a ştiut de unde pornim şi unde vrem să ajungem, primăriile şi-au făcut propriul lor calcul, foarte corect financiar şi au spus – în afară de marile municipii care au avut resurse financiare şi au mai investit în construcţie de creşe – mai jos nu s-a investit mai deloc”, a declarat Cseke Attila în emisiunea Insider Politic difuzată duminică de Prima Tv.