România începe construcția propriului supercomputer pentru inteligență artificială: prima fabrică naționale de AI va putea antrena modele lingvistice de mari dimensiuni
România începe oficial, de la 1 septembrie, implementarea RO AI Factory, proiectul prin care va fi construită o infrastructură națională destinată dezvoltării, antrenării și testării modelelor de inteligență artificială. Centrul va include un supercomputer optimizat pentru operațiuni AI și va putea fi folosit de universități, cercetători, start-up-uri, companii și instituțiile statului.
Noua etapă marchează trecerea de la anunțarea și pregătirea proiectului la implementarea efectivă a acestuia. Infrastructura va fi găzduită de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București, iar operaționalizarea este estimată până la sfârșitul anului 2027.
Potrivit datelor tehnice prezentate anterior în cadrul DataCenter Forum România, sistemul complet ar urma să atingă o putere teoretică de peste 5 exaFLOPS în operațiuni de inteligență artificială. Supercomputerul va putea fi utilizat inclusiv pentru antrenarea modelelor lingvistice mari, a sistemelor generative și a modelelor multimodale.
Începe oficial implementarea RO AI Factory
Proiectul „Romanian EuroHPC AI Factory at ICI Bucharest” – RO AI Factory este finanțat de European High Performance Computing Joint Undertaking – EuroHPC JU, prin programul european dedicat dezvoltării fabricilor de inteligență artificială.
Prin această investiție, România va avea la dispoziție o infrastructură proprie pentru dezvoltarea, antrenarea, testarea și validarea modelelor și aplicațiilor AI.Aceasta va putea fi utilizată atât de cercetători și universități, cât și de mediul economic și de instituțiile publice.
„Începerea oficială a proiectului RO AI Factory vine după o perioadă în care am început deja să construim în jurul acestei inițiative o comunitate de organizații interesate de dezvoltarea și utilizarea inteligenței artificiale”, a declarat directorul general al ICI București, Adrian-Victor Vevera.
Acesta spune că proiectul trebuie să devină punctul de legătură dintre cercetare, universități, companii și administrația publică.
„Ne dorim ca RO AI Factory să devină un punct de întâlnire între cercetare, mediul academic, companii și sectorul public și, mai ales, un cadru în care infrastructura, expertiza și colaborarea să ducă la proiecte și soluții concrete”, a afirmat directorul ICI București.