Romania are cea mai mare evaziune fiscala din UE. Noile masuri prin care statul vrea sa combata fenomenul

Premierul Marcel Ciolacu a anuntat ieri ca Romania are cea mai mare evaziune fiscala din Uniunea Europeana, peste 10 la suta din PIB. “Vreau să vă anunţ cu tristeţe că avem cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, peste 10% din PIB, respectiv 160 de miliarde de lei. Asta este realitatea”, a precizat Marcel Ciolacu.

Marcel Bolos a precizat aseara ca vor creste amenzile din activitatile economice ilicite inclusiv cele din zona comerciala.

“Dacă până ieri, în 48 de ore puteai să plătești minimul amenzii de 500 lei, începând de la data la care va fi aprobat proiectul de lege, cuantumul amenzii va fi începând de la 2.000 lei limita minimă pentru persoane fizice până la 15.000 lei, iar la persoanele juridice de la 5.000 lei până la 30.000 lei. Dacă fapta contravențională se repetă într-un an de zile a doua oară, la prima faptă contravențională, ţi se dă şi înștiințare ce pățești dacă recidivezi şi ai a doua faptă contravențională. Cum spuneam, la a doua faptă contravențională în interval de un an cuantumul amenzilor se dublează, la a treia faptă contravențională se triplează cuantumul amenzilor, așa încât vrem să avem, pe lângă aplicarea amenzii, și un comportament coercitiv, de corecție asupra celui care săvârșește astfel de fapte. Nu se va mai putea plăti în 48 de ore 50% din cuantumul amenzii. Până mai ieri puteam să aplicăm o amendă de 1.000 lei, jumătate însemna 500 de lei, dar nu puteam să confiscăm bunurile ilicite, care aveau proveniență ilicită și, sigur, din acest punct de vedere e o parte bună asupra a ceea ce înseamnă fenomenul de evaziune fiscală. De asemenea, începând cu data de 1 ianuarie 2024, facturile vor fi emise şi transmise în format electronic Ministerului Finanțelor, pentru ca, începând cu data de 1 iulie, să începem să prelucrăm aceste informații și să identificăm rapid zonele de evaziune fiscală, pentru a fi eficienți în combaterea fenomenului de evaziune fiscală. De asemenea, începând cu data intrării în vigoare a legii, se va implementa sigiliul electronic al mărfurilor pentru a urmări mărfurile în tranzit pe teritoriul României și, sigur, prin aceasta, să combatem fenomenul de evaziune fiscală. De asemenea, informațiile din casele de marcat electronice, care până mai ieri zăceau la Ministerul Finanțelor fără a putea fi folosită în mod corespunzător partea de informații pe care le ofereau, vor fi preluate în indicatorii de risc fiscal și folosiți în realizarea controalelor fiscale, astfel încât să nu facem aceste controale fiscale în orb și să avem eficiență maximă în combaterea fenomenului de evaziune fiscală”, a precizat ministrul Finantelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *