România ar putea sista vaccinarea cu serul AstraZeneca la anul

astra zeneca vaccin

Preşedintele Comitetului naţional privind vaccinarea anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că autorităţile vor propune, cel mai probabil, sistarea vaccinării cu serul de la compania AstraZeneca, începând cu anul viitor, având în vedere numărul mic de persoane care s-au imunizat cu acest tip de vaccin, urmând să se administreze în continuare seruri de la Pfizer, Moderna şi Johnson & Johnson.

„Nu vorbim de cei care se prezintă în mod direct. Acesta este motivul pentru care din 31 (octombrie – n.r.) nu mai sunt persoane vaccinate cu vaccinul de la AstraZeneca. De altfel, pentru un management corect al stocurilor ne gândim serios să propunem poate că, de la începutul anului viitor, sistarea vaccinării cu vaccinul de la compania AstraZeneca, pentru că numărul celor care în acest moment se vaccinează este foarte redus şi atunci riscul de ieşire din perioada de valabilitate a dozelor este foarte mare şi nu poţi să comanzi să vină câteva zeci sau mii de doze. Foarte probabil că vom rămâne cel puţin cu aceste trei vaccinuri – Pfizer, Moderna şi vaccinul de la Johnson & Johnson -, cu care vom merge mai departe”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.