România ar putea fi inclusă în programul Visa Waiver. Românii vor intra fără viză pe teritoriul SUA

viza

Secretarul american al Securităţii Interne, Alejandro Mayorkas, a declarat ieri că Statele Unite iau în considerare adăugarea a patru ţări în Programul Visa Waiver, între care şi România, astfel încât cetăţenii acestor ţări vor putea intra fără viză pe teritoriul american pentru o şedere de până la 90 de zile.

„Avem patru candidaţi în pregătire: Israel, Cipru, Bulgaria şi România”, a declarat Mayorkas la un eveniment din industria turismului.

„Suntem foarte, foarte concentraţi pe program”, a adăugat oficialul american, care a precizat că acest program oferă beneficii economice şi de securitate semnificative.

În luna februarie, Mayorkas a discutat cu comisarul european pentru afaceri interne şi ambii „şi-au exprimat interesul continuu pentru menţinerea Acordului dintre SUA şi UE privind utilizarea şi transferul de date din registrele cu numele pasagerilor (PNR) şi pentru colaborarea cu Bulgaria, Croaţia, Cipru şi România pentru a îndeplini condiţiile pentru Programul visa waiver”.

În prezent, în programul SUA de renunţare la obligativitatea vizelor se află 40 de ţări, mai scrie Reuters, citat de Agerpres. Pentru a putea participa la programul american de scutire de vize, o ţară trebuie să îndeplinească cerinţe legate de combaterea terorismului, aplicarea legii, inclusiv a reglementărilor în domeniul imigraţiei, securitatea documentelor şi gestionarea frontierelor.