România ar putea deveni prima țară europeană care cumpăra din Israel sistemul de apărare antirachetă Iron Dome

sistem antirachetă Iron Dome

România vrea să achiziționeze sistemul de apărare antirachetă Iron Dome (Domul de Fier) al Israelului, conform unor surse de la Ministerul român al Apărării, în urma unei vizite a ministrului Vasile Dîncu desfășurată, săptămâna trecută, în Israel. Astfel, în cazul încheierii unui contract, România va deveni prima țara europeană care cumpără acest sistem, transmite Haaretz, potrivit news.ro.

Într-un interviu acordat Haaretz, ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu, a refuzat să vorbească despre Iron Dome, dar a precizat că România așteaptă să-și actualizeze acordurile de cooperare în domeniul securității cu Israelul.

„Vrem să ne îmbunătăţim cooperarea militară şi în domeniul securităţii militare, ca opusă celei civile, medicale, pe linia frontului. Din cauza experienţei sale, Israelul cunoaşte cel mai bine subiectul”, a spus Vasile Dîncu.

„Vrem să aducem cunoaşterea tehnologică şi inovaţia israeliene în România. Industria noastră militară este depăşită. Iar eu am descoperit că Israelul, spre deosebire de altele, este o ţară care nu vrea doar să vândă echipament militar, ci vrea să obţină o licenţă de manufactură în România, iar asta este foarte important pentru noi. Asta ne va permite să exportăm sisteme de armament în NATO”, a mai spus ministrul.

Sistemul antirachetă a fost realizat de către ministerul Ministerul israelian al Apărării şi contractori din industria israeliană a apărării, dar a fost dezvoltat împreună cu Statele Unite. Fiecare baterie a domului costă aproape 150 milioane de dolari, iar o rachetă de interceptare aproximativ 50.000 dolari.

Iron Dome a intrat în arsenalul defensiv israelian în 2011 şi şi-a dovedit eficienţa împotriva unor atacuri provenind din Fâşia Gaza.

Până în prezent, Azerbaidjanul a cumpărat sistemul, iar Singapore, Canada, Coreea de Sud, India, Finlanda, Slovacia şi Cehia au achiziționat componente ale părţii radar a sistemului.

Potrivit publicației israeliene, în ultimii 25 de ani, Israelul a vândut României armament în valoare de peste un miliard de dolari.