România a cumpărat două milioane de doze de vaccin antigripal

VACCINE

Ministerul Sănătății a achiziționat 2 milioane de doze de vaccin antigripal, cu aproape un milion mai puţine decât anul trecut.

Primele 300.000 de doze de vaccin ar trebui să ajungă în DSP-uri la sfârşitul acestei luni, iar campania de vaccinare ar putea începe pe 15 octombrie, aşa cum se întâmplă în mod obişnuit, sau chiar mai devreme de această data. La fel ca în anii trecuţi, repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se va face în mai multe etape. Vaccinurile vor fi livrate apoi spre cabinetele medicilor de familie dar şi spitalelor, pentru a putea începe imunizarea.

La fel ca anul trecut, vor fi vaccinate cu prioritate în campania gratuită a Ministerului Sănătăţii persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cu boli cronice, copiii şi persoanele în vârstă instituţionalizate, personalul medical şi femeile însărcinate.