Romania a atins un nou record de angajati la stat

bugetar

Numarul angajatilor din sistemul public creste spectaculos. Intr-o analiza a TeleM din luna noiembrie a anului trecut, ultimele cifre oficiale mentionau 1,25 milioane de bugetari din care, in administratia publica centrala lucrau 793.000 persoane iar in administratia publica locala 462.000 persoane.

Oficial la finalul lunii noiembrie 2022, statul a atins un nou record al angajaților, 1.280.003 de persoane, cel mai mare din ultimii 12 ani.

„Astea sunt cifrele la nivelul lunii noiembrie. În mod normal, ministerul finanțelor le publică lunar, dar a făcut pauză din septembrie, iar acum a publicat direct noiembrie. De ce? Ca să nu circule aceste date în public la sfârșitul anului, când se făcea bugetul pentru 2023 și când PSD-PNL împingeau pe ultima sută de metri noi angajări, înființarea de noi agenții inutile și, o știți deja, faimoasele creșteri de salarii la stat. Pe lângă numeroase beneficii, salariul mediu la stat este mare decât la privat cu 2.700 de lei în plus pe lună. Pe an, asta înseamnă 32.400 de lei în plus. Oficial, motivația este că cei de la stat sunt mult mai bine pregătiți decât cei din privat. De fapt s-au blindat cu doctorate și hârtii de la fabrici de diplome. Cine plătește aceste salarii și sporuri? Chiar contribuabilii din privat cu salariile mai mici. Aceia care suportă cele mai mari taxe pe salariile mici din Europa. O rușine menținută strict din lăcomia politicienilor. Iar asta se întâmplă chiar acum când avem inflație record, taxe tot mai mari, dobânzi în creștere și se prefigurează multiple crize peste cea în care suntem deja„, a mentionat Claudiu Nasui, deputat USR.