Român amendat cu 450 de euro după ce s-a spălat pe picioare într-o fântână arteziană din centrul Romei

Piazza-Repubblica-roma-640x400

Un român a fost surprins joi de carabinieri în timp ce se spăla pe picioare în fântâna arteziană din Piazza Repubblica, din Roma, scrie Il Corriere della Citta.

”Și-a băgat picioarele în fântâna istorică a Naiadelor, chiar în centrul Pieței Republicii, și a început să-și îndeplinească ritualul igienic. Nu se grăbea în mod deosebit, profita doar confortul apei reci care îi spăla murdăria de pe picioare. Și așa a continuat să se spele, până când a fost prins în flagrant delict de carabinierii care treceau pe acolo în acel moment. Incidentul a avut loc ieri, joi, 17 noiembrie 2022”, relatează ziariștii italieni.

”Că fântânile istorice ale capitalei sunt un patrimoniu cultural al umanității, nu există nicio îndoială în această privință. Dar, de fapt, există persoane care încă mai cred în funcția lor inițială, și anume aceea de a le oferi cetățenilor apă curată cu care să își îndeplinească serviciile zilnice, inclusiv igiena. Este păcat că de atunci a trecut ceva timp – și multă apă din fântâni a curs – și că acum o încălcare a acestui lucru ar putea duce doar la o amendă consistentă, precum și la o lecție din partea autorităților”, au completat ziariștii.

Cetățeanul român în vârstă de 44 de ani a fost amendat cu 450,00 euro, așa cum prevede Regulamentul Poliției Urbane.