Roi de albine pe un gard de pe bulevardul Primăverii din Iași

În cursul zilei de azi, a fost semnalată prezența unui roi de albine pe un gard, de pe bulevardul Primaverii, în zona pietonală.

La fața locului s-a deplasat o autospecială pentru intervenții în medii periculoase (ASERV), cu 2 subofițeri, care au monitorizat zona și au luat măsurile necesare pentru prevenirea unor eventuale înțepături și pentru protejarea trecătorilor.

Astfel de intervenții nu presupun, de regulă, distrugerea roiului, ci relocarea în condiții sigure, acolo unde este posibil, cu sprijinul unui apicultor.

Recomandări pentru cetățeni:

  • Dacă observați un roi de albine într-o zonă publică, nu încercați să-l îndepărtați singuri;
  • Păstrați distanța și evitați mișcările bruște sau agitația în apropierea insectelor;
  • Sunați imediat la 112 pentru intervenția specialiștilor!

Albinele sunt esențiale pentru echilibrul naturii, dar pot deveni un pericol în spațiile intens circulate. Prevenția și intervenția corectă salvează atât oameni, cât și aceste insecte valoroase!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *