Revolta unei tinere politiste din Pascani fata de dotarile precare din Politia Romana

Sharing is caring!

In urma cu un an, doi politisti aflati la bordul unei Dacii Super Nova plecau in misiune pentru gasirea unui copil de 3 ani disparut de la domiciliu. Masina Politiei s-a izbit frontal cu un alt autoturism desi avea in functiune semnalele luminoase si acustice. Agent de politie Andrada Voicu a ajuns la Spitalul de Neurochirugie in timp ce colegul sau David Vlad a fost transportat la Spitalul Sf. Spiridon. Desi sefii Politiei au promis ca vor imbunatati dotarile masinilor si le vor oferi agentilor un grad crescut de siguranta, lucrurile au ramas la fel.

“Mașinile morții. Cu astfel de autoturisme sunt trimiși unii polițiști la evenimente. Neinscripționate, cu semnale luminoase/acustice neomologate. În timp ce pe pagina oficială a Poliției Române se postează în fiecare zi fotografii cu domnișoare care au buzele uuuun pic mai mici decât colacul de la wc, cu dinți perfect aliniați si zâmbete mișto, cu autoturisme noi si sclipitoare, noi ne pierdem dinții, picioarele, viețile, de parcă la începutul școlii de poliție am semnat contract cu moartea, nu cu instituția în sine.  Cui îi pasă de faptul că stăm internați la ATI cu fracturi deschise, cu dureri sfâșietoare, cu hemoragii cerebrale, rugându-ne pentru viețile noastre și așteptând să treacă perioada critică, pentru a ști sigur că vom scăpa cu viață? Cui îi pasă că tata a murit după ce a auzit de accidentul meu? Nimănui. Toți cei “mari” care ne-au asigurat de sprijinul lor, ne-au întors spatele și ne-au lăsat amanet. Nu ne mai întreabă nimeni dacă suntem/vom mai fi oameni normali, sau dacă am rămas cu sechele. Nu îi pasă nimănui că cel puțin un an din vietile noastre ne va fi furat de spitalizări, operații și recuperare”, a scris ieri tanara politista pe contul sau de Facebook.

Intr-un comunicat al IPJ Iasi se mentioneaza ca masina implicata in accidentul de anul trecut “corespundea din punct de vedere tehnic”.

“În referire la aspectele semnalate în spațiul public, legate de afirmațiile făcute de o polițistă din cadrul I.P.J. Iași pe o rețea de socializare, facem următoarele precizari: La data 3 apr. 2018, în județul Iași, pe DN 28A Tg. Frumos-Pașcani, în zona localității Blăgești a avut loc un accident rutier, în care a fost implicată o autospecială de poliție. Doi agenți din cadrul Poliției municipiului Pașcani, aflați în misiune pentru căutarea unei minore dispărute, s-au angajat în efectuarea unei depășiri într-o zonă unde depășirea era interzisă, având semnalele vizuale si acustice în funcțiune. Astfel a fost lovit frontal un alt autoturism, iar din accident au rezultat 3 victime, care au fost transportate la spital, printre care și cei 2 agenți de poliție. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “vătămare corporală din culpă”, urmând ca în perioada următoare acesta să fie finalizat. Autospeciala implicată în accident corespundea din punct de vedere tehnic, iar pe parcursul anului 2018 și până în prezent au fost achiziționate aproximativ 40 de autospeciale inscripționate ce au fost repartizate structurilor de ordine publică și Serviciului Rutier. Conducerea I.P.J. Iași este, în permanență, preocupată de creșterea nivelului de dotare a instituției și de îmbunătățirea condițiilor de muncă ale angajaților”, se mentioneaza in comunicatul IPJ Iasi.

 

shares