Revizia 3 a Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț, predată incomplet către CNAIR

autostrada

Marți, Ingenieria Especializada Obra Civil E Industrial S.A. a înaintat Studiul de fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț revizia 3, așa cum a fost stabilit în cadrul sedințelor săptămânale de progres.

Documentația a fost predată pentru întreg obiectivul de investiție. La o primă analiză, s-a constatat că lipsesc documentațiile necesare pentru obținerea Acordului de mediu (RIM, SEA, SEICA, PMM etc.), documentațiile privind ocuparea terenurilor (Raportul de Evaluare al imobilelor afectate, identificarea proprietarilor și a imobilelor deținute de aceștia, precum și lista proprietarilor și imobilele afectate, semnate și ștampilate de Primării), iar volumul Autorizații, Avize și Acorduri este incomplet.

În perioada următoare, documentația va fi analizată de către Departamentele de specialitate din cadrul CNAIR S.A. în vederea verificării modului în care au fost implementate observațiile emise anterior și, de asemenea, dacă nivelul de calitate al documentației transmise corespunde cu cel solicitat prin Caietul de sarcini.