Revine coplata, chiar și în ambulatoriu

foto_spital

Guvernul se pregătește să reintroducă coplata serviciilor medicale, „în special pentru segmentul spitalizării continue, a ambulatoriului clinic de specialitate si ambulatoriului paraclinic” prin Ordonanță de Urgență.

Proiectul a fost publicat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății. Coplata serviciilor medicale din spitale a mai fost introdusă în anul 2013, în mandatul de ministru al Sănătății al lui Eugen Nicolăescu.

Pacienții plăteau, atunci, între 5 și 10 lei, o singură dată, la externarea din spital, iar treptat, numeroase categorii de pacienți și specialități medicale au fost exceptate de la plata ei. Introducerea coplății serviciilor medicale în ambulatoriul clinic de specialitate si ambulatoriul paraclinic ar reprezenta o premieră în țara noastră.