Restricţii de trafic pentru automarfare pe teritoriul Ungariei

1635510275389-borsiia-S4

Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratele Teritoriale al Poliţiei de Frontieră Oradea si Sighetu Marmaţiei, prin Punctul de Contact Artand-Borş, că în perioada următoare, pe teritoriul Ungariei, va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, anunță Poliția de Frontieră Română.

Programul este:

Intervalul orar (ora României)Trafic autovehicule cu o capacitate mai mare de 7,5 tone
31.10.2021, între  07.00 – 23.00Restricţionat
31.10.2021, ora 23.00 – 01.11.2021, ora 07.00Se circulă
01.11.2021, între  07.00 – 23.00Restricţionat
01.11.2021, începând cu ora 23.00Se circulă

Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că în data de 01 noiembrie este „Ziua Tuturor Sfinţilor”, declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.

În intervalele orare vizate şoferii automarfarelor au obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la reluarea circulației pe drumurile publice din Ungaria.

Restricţiile nu se referă la autovehiculele care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, animale vii, produse alimentare perisabile sau supuse unui anumit regim de temperatură.

Precizăm faptul că în aceste intervale de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.

„În acest sens, Inspectoratele Teritoriale al Poliţiei de Frontieră Oradea și Sighetu Marmației vor ţine legătura permanent cu autoritățile de frontieră din Ungaria în vederea dispunerii unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului la reluarea acestuia. La ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de marfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.”, transmite Poliția de Frontieră Română.

De asemenea, există posibilitatea consultării aplicaţiei Trafic on-line, secțiunea Autocamioane care este disponibilă pe pagina de internet  https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/?vt=2&dt=2, precum și semnalării  diferitelor aspecte în legătură cu formalitățile de control la frontieră  la numărul de informare  021.9590.